Cererea de chemare în judecată privind suportarea datoriilor societății insolvente de către organele de conducere se întemeiază, de obicei, pe dispozițiile art. 169 lit. c) din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Potrivit acestor dispoziții legale, se poate dispune atragerea răspunderii persoanelor care au contribuit la starea de insolvență a debitorului dacă acestea au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Referitor la acest caz de răspundere, reclamanții, în special organele fiscale, consideră că este incident acest caz de răspundere atunci când pârâții nu au formulat ei înșiși o cerere privind intrarea debitoarei în insolvență în conformitate cu dispozițiile art. 66 din Legea 85/2014.
În opinia noastră, o astfel de interpretare nu poate fi primită întrucât, pentru a deveni incident acest caz de răspundere, nu este suficient a se consta nu există o cerere formulată de pârâți privind intrarea debitoarei în insolvență.
Pentru a fi în prezența unei răspunderi civile delictuale întemeiată pe dispozițiile art. 169 lit. c) din Legea nr. 85/2014, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția făptuitorului.
1. Fapta ilicită prevăzută de dispozițiile art. 169 lit. c) din Legea 85/2014
Dispozițiile art. 169 lit. c) din Legea 85/2014 impun îndeplinirea cumulativă a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilități a societății debitoare.
În practica judiciară[1] s-a statuat în mod unitar că simpla continuare a activității societății debitoare în raport cu starea de insolvență nu este de natură să atragă în mod automat răspunderea patrimonială pentru pasivul debitorului în baza art. 169 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2014.
Pentru a se reține incidența acestui caz de răspundere, este necesar să se verifice și îndeplinirea celei de-a doua cerințe, respectiv cea a interesului personal.
Simplul fapt că pârâții nu au formulat cererea de deschidere a procedurii de insolvență nu este de natură a atrage răspunderea lor patrimonială.
În acest sens, în practica judiciară s-a statuat[2] că nu se poate dispune atragerea răspunderii administratorilor cu motivarea că aceștia nu au formulat cererea de deschidere a procedurii, deoarece aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, iar dispozițiile art. 169 din Legea 85/2014 reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare.
Mai mult decât atât, tot în practica judiciară s-a reținut faptul că nu poate fi angajată răspunderea persoanelor din conducerea debitorului, dacă nu se face dovada că acestea au cauzat starea de insolvență prin continuarea unei activități în folosul propriu.
2. Existența unui prejudiciu în patrimoniul debitoarei iar nu al creditorilor care solicită atragerea răspunderii organelor de conducere
O altă condiție pentru angajarea răspunderii în temeiul art. 169 din Legea 85/2014 este existența unui prejudiciu în patrimoniul societății debitoare.
Așa cum se arată în doctrină[3] cauzarea stării de insolvență înseamnă producerea unui prejudiciu în patrimoniul debitorului insolvent, iar nu în cel al creditorilor.
3. Existența legăturii de cauzalitate
Între fapta ilicită și prejudiciu trebuie să existe o relație directă de la cauză la efect, în sensul că lipsa disponibilităților se datorează conduitei pârâtului care se presupune că a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, la încetarea de plăți.
4. Existența vinovăției
Vinovăția este una dintre condițiile răspunderii persoanelor care au produs starea de insolvență, reținute în doctrină și jurisprudență, pentru antrenarea răspunderii civile.
Vinovăția presupune ca activitatea ilicită a persoanei să se bazeze pe convingerea acesteia și pe libertatea sa de deliberare și rezoluție.
Vinovăția făptuitorului care comite una dintre faptele prevăzute în art. 169 lit. c) din Legea 85/2014 presupune că acesta acceptă și urmărește în mod deliberat intrarea societății debitoare în insolvență prin dispunerea, în interes personal, a continuării unei activități care duce, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți
O astfel de vinovăție nu se prezumă, ci trebuie demonstrată de către persoana care intentează cererea de atragere a răspunderii patrimoniale.
Dacă mai doriți să lecturați astfel de articole, vă invit să vă abonați la acest site, prin completarea formularului de mai jos, pentru a fi la curent cu ultimele articole publicate.
[1]C. Ap. București, s. a VI-a com. dec. Com. nr. 794/2009; C. Ap. București, s. a VI-a com., dec. Com. nr. 63/2010; C. Ap. Cluj, s. com. cont. adm., dec.nr. 149/2010 etc.
[2]C. Ap. București, s. a VI-a com. dec. Com. nr. 264/2010.
[3]A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, Mihai Adrian Hotca, Vasile Nemeș, Codul insolvenței comentat, ed. a-II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2017, pg. 492